• January 3, 2020

Trei orașe utopice ale arhitecților autohtoni

Fără ambuteiaje, deșeuri și clădiri hidoase – pentru uni dintre noi respectarea acestor mici detalii ar fi suficiente ca orașul în trăim să fie perfect. Alții însă gândesc mai departe de aceste limite, ținând cont de detalii care, la prima vedere par lipsite de importanță, dar care ar transforma orice metropolă într-un oraș utopic. Noi am decis să întrebăm trei arhitecți cum ar arăta acest oraș ideal. Iată ce ne-au răspuns.

SERGIU CÎRJA – ORAȘUL AUTONOM

Orașul pe care visez să-l proiectez este unul autonom, ce nu este dependent de energia generată din exterior. Un oraș cu case pasive, ce au consumul de energie 0, adică locuințe foarte bine izolate – case perfecte. Clădiri nu foarte înalte, de maxim 5 etaje. Și eco. Ar fi perfect ca prin oraș să nu circule automobilele, dar, evident, acest lucru nu este posibil, astfel că pe șosele relativ înguste ale orașului nostru vor circula doar mașini electrice. Străzile ar fi iluminate abundent… în orașul perfect becurile vor fi alimentate de la soare, iar toate acoperișurile vor fi amenajate cu panouri solare ce captează și depozitează curentul electric. Acesta ar fi un loc plin de case albe, linii fine, minimalism și liniște, cu terenuri de joacă din lemn natural, fără acoperiri periculoase. În orașul perfect ar fi mulți copaci, el de fapt ar fi un parc mare cu căsuțe… ieși din case și intri în parc!

MAXIM CALUJAC – CALOTOPOS: LOCUL FRUMOS

Din greacă, numele orașului utopic s-ar descifra cam așa: Calo – frumos, Topos – loc. Omul este parte a naturii, parte a genofondului general și, cât de mult nu am iubi urbanismul, transportul, ca element periculos pentru oameni, trebuie eliminat. O soluție ar fi crearea unei rețele subterane, prin care să circule capsule de viteză înaltă. Obținem 3 avantaje importante: SECURITATE – întrucât se exclude factorul uman din procesul de conducere; COMODITATEA DEPLASĂRII – procesul de deplasare va fi simplificat până la o programare automată de a ajunge din punctul A în punctul B și ELIMINAREA POLUĂRII FONICE. Ideea este că sunt sigur că într-un viitor mai mult sau mai puțin apropiat, automobilele pe care le vedem acum pe străzi vor dispărea pentru că sunt niște mecanisme zgomotoase și periculoase, pentru că sunt de viteză.

Oamenii trebuie să trăiască în locuri lipsite de gălăgie tehnică sau industrială, spațiul locativ fiind mai mult asemănător unui parc. De aceea toate uzinele și fabricile vor fi concentrate sub pământ. Astfel rezervăm partea superioară a pământului pentru a crea spații verzi și funcționale/ de exploatare. Sub pământ avem uzine și lanțul logistic organizat prin căi subterane, iar sus oamenii pot utiliza pământul de deasupra: floarea soarelui, porumb…

Practic, creăm un oraș-parc, în care e liniște și siguranță.

SERGIU SIM – ORAȘE CU FAȚADE VERZI

orașe utopie

Orașul perfect este unul curat! Iar pentru asta trebuie să gândim global, nu doar la sortarea deșeurilor. Într-un oraș utopie deșeurile, în general, nu ar trebui să existe. Acest lucru ar presupune un sistem care limitează integrarea în circuit a ambalajelor și produselor care nu corespund normelor ecologice și exclude totalmente din uz materialele sintetice, ce necesită prelucrare. Un alt aspect important este că în orașul perfect este doar transport electric, iar la generarea energiei pentru el vom utiliza vântul, soarele, apă – sursele de energie alternative. Bineînțeles că pentru a alimenta cu electricitate întregul oraș vom avea nevoie de un sistem larg de captare și stocare a energiei. Aici intervin tehnologiile noi. Vom transforma fațadele clădirilor într-o baterie enormă de captare a energiei solare, astfel obținând suficiente resurse pentru a alimenta orașul și a le stoca. Pentru un oraș perfect nu aș renunța radical la modelul de organizare a orașelor deja existente. Le păstrăm în aceeași cheie: mici centre în care locuitorii își desfășoară activitățile profesionale și zone rezidențiale. Principalul accent pe care îl introducem este înverzirea. Creăm fațade verzi. Fațade terasate, cu plante plantate orizontal. Nu vorbim despre copaci, nu creăm parcuri pe fațade, ne axăm pe plante cu o capacitate sporită de filtrare și purificare a aerului. Creăm oaze de aer curat la fiecare balcon și în toate spațiile comune. Sunt, poate lucruri pe care unii le consideră banale, dar pe care eu chiar vreau să ajung să le realizez.

Acest material este preluat din DCC Magazine.